Monumentele istorice din Romania             Romana English

emilia / 17-Jul-2009

Cetatea de la Calnic a fost construita in secolul al XIII-lea si a apartinut contilor de Kelling, asa cum apare in documentele din 1267.
In 1430 ei vand Calnicul comunitatii sasesti, care transforma turnul ce servise de locuinta contilor, intr-un turn de aparare impotriva atacurilor turcesti, repara si intaresc zidurile celor trei incinte si construiesc biserica.
Dintre cele trei incinte, astazi a mai ramas doar prima. Se mai vad portiuni din zidul ce inchidea un spatiu aproape rotund, inalt de 5 - 6 m in interior, iar la exterior de cel putin 10 m.
Acest zid avea un drum de straja de jur imprejur, din care nu au ramas decat gaurile in care erau infipte barnele ce il sustineau, si deasupra lor celelalte gauri pentru aruncarea proiectilelor.
Din prima incinta faceau parte si doua turnuri, cel de la intrare servind drept clopotnita. La el ducea un gang pornit din zidul incintei a doua, boltit si sustinut de mai multe arcuri centrate.
Turnul-clopotnita comunica cu drumul de staja, care imediat in dreapta si in stanga turnului era mult mai larg, pardosit cu pamant batut si prevazut cu camarute individuale, in care se tineau proviziile.
In apropiere, tot in partea de nord a incintei este capela, cu intrarea din curte, pe o scara care ducea mai intai intr-un balcon-tribuna. Capela, in forma de nava, avea in trecut o orga cu o balustrada decorata cu flori pictate.
Turnul din mijlocul incintei, denumit de popor Siegfried, din pricina tariei lui, a fost partea principala a sistemului defensiv. Fosta locuinta a contilor este transformata astupandu-se intrarea, asfel incat sa nu se mai ajunga in interior decat printr-o fereastra cu o scara mobila lunga de 15 m. Turnul cu laturile de 12 x 9 m, a fost inaltat cu un etaj, prevazut cu gauri de aparare.
(dupa "Bisericile Cetati ale sasilor din Ardeal" de G. Oprescu - 1957)

dpm / 16-Jul-2009

 

 La sfîraitul veacului al XVI-lea, mosia Greci era stapînita de o jupînita Neaga, sotia marelui vornic Mitrea, "vlastelin si primul sfetnic" al lui Mihnea Turcitul. Ramînînd vaduva în 1597, Neaga vurniceasa daruieste mosia mînastirii Snagov, dar în 1625 un descendent al neamului, Papa mare vornic, rascumpara a treia parte din mosie, inclusiv curtea boiereasca din veacul al XVI-lea, cu biserica necropola ce staruie si azi în satul Maximeni (comuna Gradistea) si cu o casa ale carei ruine mai puteau fi vazute, la nord de biserica, pîna în anul 1856.

În casa stramoseasca au vietuit si s-au înmultit fiii, nepotii si stranepotii lui Papa Grecianu timp de o suta de ani, exploatînd în devalmasie cele 7000 hectare de pamînt. Catre jumatatea veacului al XVII-lea însa, ei n-au mai încaput în vechiul camin si au început sa roiasca în diferite sectoare ale mosiei, "cladindu-si biserici si case de locuinta si adunînd sate în jurul lor, chiar fara fixare de linii despartitoare înpietrite cu sinete în regula si definitive".Hotarnicia din 1761 nu a facut sa consfinteasca o situatie de fapt în privinta asezarilor si îngraditurilor, despartind totodata islazurile, fînetele si locurile arabile ce ramasesera indivize. S-au creat astfel cinci trupuri de mosie, unul al mînastirii Balamuci, ctitoria lui Papa vornicul în anul 1631, si alte patru corespunzînd spitelor celor patru nepoti de fiu - fiii lui Draghici vistierul - ai lui Papa vornicul: Papa vistierul (Grecii de Jos cu Micsunestii), Constantin spatarul (Grecii de Mijloc), Mihai clucerul (Balamuci) si Vintila capitanul (Grecii de sus). Ulterior s-au mai produs diferite subînpartiri, schimbari si vînzari între urmasi, dar cele mai multe portiuni au intrat pîna la sfîrsit pe mîini straine, prin zestre".

Papa Grecianu vornicul, era urmasul în linie directa a lui Grecianu, poreclit "Floricoiu" deoarece luase în casatorie pe Florica lui Mihai Voda Viteazul. Cum Nicolae-Patrascu Voda, unicul fiu al Domnitorului, nu a lasat posteritate, singurii urmasi ai marelui voievod sînt numai cei iesiti din liniatia Floricai Grecianu, familie cunoscuta ca Grecienii de Ilfov spre a fi deosebiti de o alta familie, Grecienii de Dîmbovita ai carei cei mai cunoscuti membri au fost Radu Grecianu cronicarul si fratele sau Serban Grecianu, traducatorul "Bibliei" din 1688 si sfetnic al lui Constantin Voda Brîncoveanu. Ilinca Grecianu-Ilfov, fiica lui Papa Grecianu vistiernicul si stranepoata lui Papa Grecianu Vornicul, se marita cu Serban Grecianu-Dîmbovita. Fiul acestora, Serban II se casatori cu a treia fiica a lui Constantin Voda Brîncoveanu, Ilinca vaduva lui Scarlataki Mavrocordat (fiul Exaporitului). Fiica lor, Smaranda Grecianu se casatoreste cu Iordache Asan, mare camaras sub Constantin Brâncoveanu, ce si-a luat apoi numele Micsunescu dupa ce a ctitorit alaturi de casa sa, biserica din Micsunestii-Mari la 1743. 

In secolul XIX cea mai mare parte a mosiei a apartinut familiei Polizu-Micsunesti prin casatoria paharnicului Dimitrie Polizu cu Maria fiica lui Constantin Micsunescu, fratele lui Iordache Asan-Micsunescu ctitorul bisericii de la 1743. 

Dupa 1870 s-a iesit din indivizie si mosia a fost impartita intre membrii ai familiei Polizu-Micsunesti in Micsunestii-Mari (Ion Polizu-Micsunesti), Micsunesti-Moara (Vasile Polizu-Micsunesti) si Grecii de Jos (Dimitrie Polizu-Micsunesti).  

 

emilia / 16-Jul-2009

Biserica evanghelica din Sebes a fost ridicata inaintea invaziei tatarilor, din aceasta perioada datand portile de jos ale navelor si portalul vestic.
A fost reconstruita in 1250, apoi reparata sub Ludovic de Anjou in secolul al XIV-lea. Corul este in intregime refacut de catre un discipol al arhitectului Peter Parler.
A fost reparata si nava principala, adaugandu-i-se un jubeu, din care au ramas doar fragmente.
Dupa cutremurul din 1523, cand se surpa doi din stalpii ce sustineau bolta corului, se fac noi reparatii.
Corul este contrastant cu restul constructiei, prin perfectiunea executiei si eleganta proportiilor. Inalt fata de nave, zvelt, luminos, el ne apare ca un inceput de constructie noua ce urma sa o inlocuiasca pe cea veche.
Altarul sculptat si pictat, domina tot spatiul interior al bisericii prin proportiile lui considerabile, 13 m inaltime si 6 m latime.
Panourile sculptate si policromate au fost admirabil lucrate de Iohann si Veit Stoss.
Exteriorul bisericii a suferit multe transformari. Balustrada gotica care inconjura partea de sus a corului, a fost inlaturata, ca urmare a coborarii acoperisului.
Contrafortii puternici au fost bogat impodobiti cu sculpturi ce reprezintau personaje sustinand un baldachin, animale ciudate, sau capete intre doua colonete, astazi distruse sau mutate in cor pe console. Cateva sculpturi sunt incastrate in zid.
(dupa "Bisericile Cetati ale sasilor din Ardeal" de G. Oprescu - 1957)

emilia / 16-Jul-2009

Biserica evanghelica din Miercurea este o cladire de mici dimensiuni, din secolul al XIII-lea, la exterior recladita in secolul al XV-lea..
Pe pronaos se ridica un turn, cu partea superioara de lemn si cu un drum de straja de jur imprejur, tot de lemn. Interiorul bisericii a fost refacut in 1783, in stil baroc.
Zidurile incintei sunt bine conservate. La exterior au primit numerosi contraforti, iar inspre curte sunt siruri de soproane sprijinite pe stalpi de lemn si un drum de straja, de jur imprejur.
Sub soproane sunt numeroase hambare si lazi individuale, pentru pastrat cereale, ce se inchid cu lacate. In partea de apus a zidurilor sunt pivnitele.
(dupa "Bisericile Cetati ale sasilor din Ardeal" de G. Oprescu - 1957)

 

emilia / 16-Jul-2009

Biserica evanghelica din Cisnadie era la inceputul secolului al XIII-lea o cladire romanica. A fost reconstruita si intarita in a doua jumatate a secloului la XV-lea, in stil gotic.
Turnul de la vest, o mareata realizare, cu un frumos portal romanic, este partea care a ramas din constructia initiala.
In corul bisericii sunt resturi de fresce din secolul al XV-lea. Se mai disting, vagi ca niste umbre, personajele dintr-o adoratie a magilor.
In stanga corului este sacristia. Aici se afla un crucifix de tabla de arama, de mici dimensiuni, probabil adus de colonisti la venirea lor in Ardeal. Piete semipretioase minuscule fixate in arama batuta, un mic lantisor cu o piatra la capatul lui, cum sunt cele din bijuteriile popoarelor migratoare de la inceputul evului mediu, dovedesc vechimea venerabila a acestei opere, unica in Ardeal.
Tot acolo se gaseste o piatra de mormant, fixata in zid, cum sunt multe in bisericele sasesti, cu portretul si epitaful unui preot al bisericii, Johannes Hutter Sibiensis, din 1638.
Usa sacristiei, la care partea de lemn este mai noua, are ornamente de fier batut, din secolul al XV-lea.
Sub turn, in nava laterala sudica, un vas mare de arama (cristelnita), cu o inscriptie araba pe el, a ajuns aici din Orient, fiind darul unui turc sau egiptean din secolul al XVII-lea.
Tot aici se afla o foarte curioasa piatra, barbar sculptata, avand pe ea doua capete asezate antitetic, unul foarte deteriorat, inconjurate de un manunchi de impletituri, care formeaza o cruce.
Sub turn, la intrare este o usa construita din bucati de fier batute pe nicovala.
Biserica a fost una dintre cele mai capabile sa reziste unui atac, deoarece in afara de turnul gigantic de la vest, mai avea intarite corul si cele doua aripi ale transeptului, care se preoiectau inafara si in sus prin constructia in mai multe etaje, aparand intrarile de la nord si sud. Intrarea din sud are un admirabil portal gotic, in gresie.
(dupa "Bisericile Cetati ale sasilor din Ardeal" de G. Oprescu - 1957)