Monumentele istorice din Romania             Romana English

mokuska09 / 27-May-2012

Date istorice

Invitarea călugărilor piarişti în oraşul Carei este legată de numele contelui Sándor Károlyi (1669- 1743), care, după cum reiese şi din diploma de donaţie din anul 1725, cu acest act a vrut să contribuie la consolidarea religiei catolice şi la dezvoltarea învăţământul catolic din localitate.

 Primii călugări piarişti au sosit în oraş în 17 octombrie 1727. Primele clădiri aflate în folosinţa piariştilor, cum ar fi mănăstirea, şcoala şi biserica medievală cu hramul "Tuturor Sfinţilor", au dispărut pe parcursul secolelor.

 Actuala biserică piaristă a fost construită între anii 1769 - 1779. Din inscripţia aflată pe tăbliţa aurită de cupru, depusă la 11 mai 1769 lângă piatra de temelie, aflăm că biserica este de fapt o biserică cu caracter votiv, fiind construită de către contele Antal Károlyi pentru a exprima recunoştiinţa lui faţă de Sfântul Iosif de Calasanza, ale cărei intervenţii i-a datorat naşterea fiului său în 1768, născută după zece ani de căsnicie fără copii cu Josefa Harruckern. Decizia de a construi o biserică mai mare a fost favorizată şi de creşterea numărului locuitorilor catolici din Carei.

 Károlyi Antal i-a încredinţat elaborarea proiectelor noii biserici cunoscutului arhitect vienez, Franz Sebastian Rosenstingl (1702-1785), care lângă activitatea ei de arhitect era şi profesor al academiei vieneze.

Arhitectul a întocmit planul, perspectiva bisericii, a făcut numeroase schiţe cu detalii şi chiar modele din ghips despre construcţia altarelor şi amvonului, a desenat schiţe despre capiteluri, despre cele opt statui care decorează turnul bisericii şi despre diferitele decoraţii ornamentale ale bisericii.

 Execuţia proiectelor era încredinţată cuplului de arhitecţi din Carei, tată şi fiu, Franz Sieber şi Franz Xaver Sieber.

 În ciuda faptului că între 1857-1860 şi în anul 1891 după proiectele şi sub îndrumarea arhitectului Miklós Ybl, respectiv Artúr Meinig biserica a suferit o serie de modificări, planimetria, faţadele, amenajarea interioară a bisericii de azi a păstrat forma ei originală din secolul al XVIII-lea; modificări minore pot fi observate în cazul decoraţiilor ultimului etajul al turnului, al deambulatorului şi ale diferitelor ornamente.

 Piatra de temelie a primei mănăstiri a fost aşezată la 27 februarie 1724 în apropierea bisericii medievale dedicată Tuturor Sfinţiilor. Se poate presupune că acest edificiu a fost refăcută în secolul al XVIII-lea, însă despre aceste lucrări nu posedăm informaţii certe. Clădirea a primit forma sa actuală după cutremurul din 1834, când între anii 1861-1863 a fost refăcută după proiectele arhitectului Miklós Ybl, apoi în 1889 fiind prevăzută cu încă un etaj după proiectele arhitectului local Gyula Nonn.

Descrierea edificiului

Biserica piaristă Sfântul Iosif de Calasanza şi clădirea fostei mănăstiri (astăzi parohia catolică) este amplasată în partea estică a oraşului, în vecinătatea Pieţei Kossuth, pe o parcelă mărginită de străzile Someş, Căpleni, Independenţei, Iuliu Maniu şi 1. Decembrie 1918, astfel încât latura vestică a bisericii se situează paralel cu linia străzii 1. Decembrie 1918, iar latura sudică a bisericii şi aripa mai lungă a mănăstirii cu planul în forma de L este amplasată paralel cu strada Iuliu Maniu.

 Biserica cu orientare est-vest are un plan central, cu o formă octogonală alungită. În zona centrală a navei este adâncită pe ambele laturi câte o capelă mai amplă, flancată de două capele mai mici. Spaţiul din interiorul navei se lărgeşte în linia capelelor centrale amintite, iar în cor şi la vest, la tribuna de orgă devine mai îngust.

Biserica se termină în partea estică într-un cor cu închidere semicirculară. Absida este flancată de câte o sacristie cu plan dreptunghiular, având la etaj câte un oratoriu. Ele comunică cu deambulatoriul etajat din jurul corului. Scările spre cele două oratorii se află în acest deambulatoriu, pe partea estică a sacristiilor. Iniţial acest deambulatoriu nu era anexat mănăstirii, forma sa actuală se datorându-se lucrărilor conduse de arhitectul Miklós Ybl, în urma căreia prin deschiderea unei uşi în spatele altarului a devenit posibil şi circulaţia dintre cele două clădiri importante ale ansamblului.

 Faţadele bisericii se caracterizează prin folosirea unor elemente arhitecturale şi decorative specifice barocului tardiv clasicizant. Latura vestică a bisericii este marcată de turnul care se ridică deasupra cornişei principale bogat profilate, fiind articulat cu ferestre dreptunghiulare şi pilaştri cu capiteluri ionice şi împodobit cu statui, urne şi blazonul sculptat al familiei Károlyi. Turnul bisericii se racordează navei prin spaţiul mai îngust aflat sub tribuna de orgă.

 Elementele arhitecturale, decoraţiile plastice şi amenajarea golurilor turnului - în afara ultimului etaj, care este rezultatul renovării din secolul al XIX-lea - au fost realizate în prima perioadă a construcţiilor. Ele sunt unitare, elementele arhitecturale şi decorative ale faţadei principale se repetă pe toate faţadele bisericii. Modelarea faţadei sudice şi nordice sunt aproape identice. Datorită planului central al navei faţadele sunt voluminoase. Cele opt laturi ale navei octogonale sunt legate cu porţiuni curbate. Pe aceste locuri linia celor două cornişe care împart pereţii în trei registre se întrerupe sugerând un dinamism, care este accentuat de aşezarea în trepte ale porţiunilor de perete dintre cornişe, articulate cu ferestre prevăzute cu ancadramente şi forme diferite.

 Zidurile exterioare ale sacristiilor şi ale oratoriilor sunt prevăzute cu ferestre simple, dreptunghiulare, iar cele al corului cu ferestre cu închidere semicirculară.

 Amenajarea spaţiului interior este determinată de planimetria edificiului. Dinamismul rezultat din forma octogonală a planului este accentuată de folosirea diferitelor elemente de articulare, cum ar fi pilaştri geminaţi cu capiteluri compozite repartizate într-o ordine regulată, cornişa puternic profilată, bolta a vela, ritmul ferestrelor semicirculare şi ale decoraţiilor din stuc, cu motive vegetale.

 Altarele şi construcţiile altarelor se încadrează organic în acest mediu. Corul este dominat de monumentalul altar principal, iar în cele şase capele adâncite în zidurile navei se află câte un altar lateral: pe partea nordică altarul închinat Sfântului Anton de Padova, Sfântului Iosif, Sfântului Andrei de Avellino, iar pe partea sudică altarul Sfântului Ioan Nepomuk, Sfintei Treimi, şi Sfinţilor Regi Maghiari. Picturile altarelor au fost realizate între 1778-1780 de Johann Ignaz Cimbal, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii baroce central-europene din secolului al XVIII-lea, un pictor de origine sileziană care a excelat mai ales în pictura unor altare şi cea murală.

Cele şapte altare baroce au un rol dominant în decorul interiorului bisericii. Ele sunt aşezate, deasupra unei mense sculptate din piatră şi în faţa unui retablu din marmură cenuşie, în rame negre, încheiate în arc semicircular sau trilobat. Altarul principal şi altarul Sfintei Treimi are şi un tabernacol. Ramele altarelor sunt împodobite cu fine decoraţii aurite de tip rococo ( ornamente vegetale, festoane, trandafiri, scoici) iar retablul cu stucaturi modelând capete de îngeri între nori. Construcţiile altarelor sunt asemănătoare, însă construcţia altarului principal închinată Sfântului Iosif de Calasanza şi altarului lateral închinată Tuturor Sfinţilor se disting datorită mărimii lor mai mari şi bogăţiei decorului sculptural.
În afară de tablourile altarelor merită menţionate şi două piese importante ale mobilierului din secolul al XVIII-lea: amvonul şi un crucifix din lemn. Amvonul de lemn este amplasat la intersecţia navei şi a corului, pe partea nordică a navei, şi are deja forme specifice neoclasicismului. Partea inferioară a baldachinului său este împodobită cu stucatură parţial aurită reprezentând porumbelul Sfântului Duh, încadrată de raze. Statuia lui Isus răstignit pe cruce este aşezată ulterior pe crucea aflată vizavi de amvonul bisericii.

 Fosta mănăstire piaristă, în care astăzi funcţionează parohia bisericii, era formată iniţial din patru aripi, dispuse în jurul unei curţi interioare. Astăzi numai aripa sudică şi nordică s-au păstrat în forma lor originală. Intrarea principală în mănăstire se află în axul central al laturii sudice cu 9 axe, printr-o uşă cu închidere semicirculară flancată de două lesene vopsite portocaliu, ieşite uşor din linia pereţilor şi decorate pe partea lor superioară cu o volută. Deasupra portalului se deschide a fereastră dreptunghiulară, simplu profilată, prevăzute de o sprânceană simplă. În frontonul înconjurat cu festoane al axului central iniţial se afla blazonul sculptat al ordinului piarist.

 Faţada sudică a mănăstirii este simetrică şi este articulată cu lesene şi cu ferestre identice celor de pe faţada principală. Cele mai vechi părţi ale edificiului sunt încăperile de pe colţurile laturii sudice, provenind încă din perioada construcţiilor conduse de Miklós Ybl.

 Mănăstirea are un acoperiş în două ape, care este articulat dinspre linia străzii cu găuri pentru aerisire de factură barocă.

 Amenajarea interioară a fostei mănăstiri este simplă şi poartă amprenta mai multor intervenţii. Încăperile cu diferite funcţii sunt dispuse într-un singur ax, şi se deschid dintr-un coridor. Accesul etajului este asigurat de scara aflată în axa intrării.

 Biserica şi mănăstirea piaristă din Carei fac parte dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului. În istoria acestor edificii un rol important îl joacă familia Károlyi, patronul principal al bisericii şi al mănăstirii. Membrii acestei familii au fost cei care de-a lungul istoriei sale i-au însărcinat cu lucrările de construire şi amenajare interioară a acestor clădiri pe cei mai renumiţi arhitecţi şi artişti ai epocii. În ciuda renovărilor efectuate, biserica piaristă, care formează un ansamblu unitar cu mănăstirea alăturată, poate fi considerată una dintre cele mai importante construcţii ecleziastice ale barocului tardiv din zona nordvestică a ţării.

( Dupa  - enciclopediavirtuala.ro  - )

mokuska09 / 12-May-2012

Date istorice

Catedrala medievală a episcopiei romano-catolice din cetate a căzut pradă distrugerilor turcilor şi apoi Reformei şi construirii palatului princiar. În oraşul recucerit condiţiile vitrege şi lipsa surselor financiare nu a permis ridicarea unei biserici de proporţii care să oglindească tradiţiile multiseculare ale episcopiei. În cursul primei jumătăţi a secolului XVIII însă consolidarea economică şi administrarea eficientă a veniturilor au permis reorganizarea instituţiilor episcopiei, şi astfel episcopii au încercat să readucă oraşul aflat în posesia lor la rangul pierdut cu două secole în urmă prin ridicarea sau patronarea unor ansambluri bisericeşti.

 

Încă de la începuturi ei au conceput construirea unui ansamblu care să cuprindă palatul episcopal, catedrala, seminarul teologic şi sediile capitlului.

 

Începuturile lucrărilor noii catedrale sunt legate de figura episcopului Forgách Pál (1747-1757), care l-a invitat pe tânărul arhitect Franz Anton Hillebrandt din Viena pentru a întocmi proiectul ansamblului episcopal.

 

Arhitectul s-a angajat în 1750 să realizeze 11 planuri pe baza a trei schiţe. Planurile definitivate au fost predate agentului episcopului die la Viena, Bernáth György. Trei meşteri vienezi au supervizat proiectul în prezenţa acestuia şi l-au recomandat pentru execuţie. După prezentarea planşelor în faţa cancelariei imperiale, acestea au fost vizate, fiind acceptate ideile episcopului şi trimise la Oradea.

 

Săparea fundaţiilor catedralei a început în 1751, la lucrări asistând meşteri pietrari şi zidari italieni, conduse de arhitectul Giovanni Battista Ricca. Ricca a făcut o serie de adaptări proiectului lui Hillebrandt, zidurile fiind ridicate până în 1753 la cota solbancurilor ferestrelor. În 1756 episcopul a sfinţit catedrala. Lucrările însă au fost oprite din cauza decesului lui Giovanni Battista Ricca în 1756 şi numirea lui Forgách ca episcop de Vác. Datorită vacanţei scaunului episcopal supravegherea lucrărilor a fost preluată de canonicul Keserű György şi de consilierul regal Krusper István, meşterii lucrând sub comanda lui Domenico Luchini.

 

După intronarea episcopului Patachich Ádám acesta a favorizat lucrările palatului în detrimentul catedralei. Între timp conform unui raport din 1759 biserica a fost boltită integral sub supravegherea lui Johann Neumann şi s-au definitivat lucrările navei, ale transeptului, ale corului, cupolei, sacristiei şi a încăperilor de la etaj, ale capelelor laterale şi ale tribunelor.

 

Într-un nou raport întocmit de Koller şi Hillebrandt se propun o serie de modificări referitoare la accesele în cor, dimensiunile criptei, realizarea tribunei orgii şi la faţada principală, propuneri ce vor fi acceptate de regină. Lucrările însă nu au înaintat în ritmul scontat, iar împărăteasa Maria Tereza l-a numit în 1776 pe Patachich arhiepiscop de Kalocsa, şi astfel şantierul a stagnat din nou. Capitlul l-a numit pe canonicul Salamon ca responsabil cu continuarea execuţiei. Acesta a ţinut să respecte planurile lui Ricca şi din această cauză s-au ivit discuţii aprinse cu Neumann, reprezentantul lui Hillebrandt.

Conflictele au izvorât din concepţia diferită a italianului Ricca şi proiectul baroc clasicizant al lui Hillebrandt. Împărăteasa a sprijinit varianta celui din urmă şi astfel la executarea faţadei, a decoraţiei parietale s-au manifestat ideile arhitectului austriac.

 

S-a stabilit ca data predării clădirii şi sfinţirii festive să fie pe 17 august 1772, însă lucrările nu s-au definitivat. La 8 decembrie 1779 a avut loc binecuvântarea clădirii de către prepozitul Korniss Ferenc, iar sfinţirea ei s-a făcut doar la 25 iunie 1780 de către episcopul transilvan, Kollonitz László, numit în aceeaşi zi episcop de Oradea.

Descrierea edificiului

În ciuda dimensiunilor impunătoare, catedrala romano catolică nu face parte din cele mai valoroase biserici baroce, în primul rând datorită lipsei unei unităţi stilistice şi a disproporţiilor la nivelul faţadei principale şi a turnurilor.

 

Concepţia lui Hillebrandt asupra configuraţiei faţadelor nu a ţinut cont de o divizare proporţională a suprafeţelor parietale mari şi acest lucru este cu atât mai strident în cazul faţadei estice. Faţada impunătoare şi lată a navei este flancată de două turnuri relativ subţiri, ceea ce conferă şi faţadelor laterale o imagine disproporţionată.

Deasemenea înălţimile turnurilor nu sunt suficient de accentuate în raport cu volumul navelor. Deşi amplasarea lor a fost făcută conform concepţiei lui Ricca, înălţimea relativ redusă a lor se datorează intenţiei de a încheia cât mai rapid lucrările de execuţie. Faţadele destul de sobre ale bazilicii, cu accentuarea orizontalităţii prin realizarea unei cornişei puternice conferă clădirii o imagine creată de tendinţa spre clasicism caracteristic sfârşitului de secol, în antiteză cu dinamismul barocului matur. Detaliile denotă influenţa aşa-zisului stil zopf.

 

Brâul desparte faţada principală în două registre. În cel inferior s-au practicat trei accese, dintre care cel din mijloc este mai înalt, are o sprânceană profilată dreaptă, cu un panou sub ea, decorat cu un medalion în formă de scut. Portalurile laterale sunt prevăzute cu timpane triunghiulare aşezate peste o bandă decorată cu ghirlande prinse între console baroce târzii. Forma ovală a ferestrei de deasupra portalului principal accentuează şi ea axialitatea compoziţiei, ea fiind flancată de două ferestre dreptunghiulare cu cornişe profilate susţinute de console. Câmpurile parietale străpunse de ferestre sunt delimitate de pilaştri dubli cu capiteluri ionice iar pe segmentul curbliniu al peretelui de racordare a faţadei cu turnurile sunt distribuiţi alţi doi pilaştri.

 

Parterul turnurilor este prevăzut cu bosaje iar ferestrele dreptunghiulare ale lui au chenare simple profilate cu chei proeminente. Ritmarea registrului etajului este asigurată de opt perechi de pilaştri, - deasemeni cu capiteluri ionice - aşezaţi desupra celor de la parter, peste piedestaluri, aceştia fiind însă mai zvelţi. Câmpurile parietale în care au fost amplasate ferestrele, sunt uşor retrase. Cea din mijloc este de dimensiuni mai mari, având un timpan triunghiular sprijinit pe console ce incadrează o ghirlandă.

 

La mijlocul cornişei principale profilate se află un timpan proiectat pe aticul faţadei. Deasupra aticului se înalţă un nou fronton incadrat de volute clasicizante, în interiorul căruia două perechi de pilaştri cu capiteluri cu console incadrează orologiul. Deasupra acestuia apare o ghirlandă peste care cornişa se curbează, susţinând crucea.

 

Faţadele laterale sunt cu mult mai sobre şi modeste. Bolta navei principale se sprijină pe câte patru contraforţi realizaţi sub forma unor volute uriaşe, dispuse deasupra acoperişelor colateralelor. Între ele suprafaţa parietală este străpunsă de ferestrele cu terminaţii în arc, ce luminează nava principală.
Faţadele colateralelor sunt ritmate de lesene duble. Cele două şiruri de ferestre - ale capelelor colateralelor şi ale tribunelor laterale - se situează în câmpurile retrase dintre lesene. Cele superioare sunt de mici dimensiuni şi formă pătratică iar cele inferioare se-ncheie semicircular, fiind prevăzute cu cornişe profilate în segment de arc.

 

Faţadele transeptului prezintă bosaje la parter şi perechi de pilaştri aplatizaţi la etaj. Corpurile de clădire ce flanchează corul bisericii - sacristia, sălile arhivelor şi capela - au şi ele faţade mai simple, cu ferestre pătratice respectiv dreptunghiulare, cu chenare simple profilate aşezate în câmpurile retrase dintre lesene. Peste acoperişul lor apar şi aici câte trei volute mai cu rol de contraforţi.
Între turnuri navele sunt prefaţate de un vestibul.

 

Interiorul navelor pare extrem de bogat decorat faţă de sobrietatea faţadelor laterale. Tribuna cu faţada arcuită şi ritmată de câte 3-3 pilaştri cu capiteluri ionice, se sprijină pe trei arcade. Nava principală boltită cu bolţi boeme despărţite de arce dublou, este flancată de colaterale pe care se sprijină tribunele oratoriilor. La intersecţia transeptului cu nava principală se află o cupolă relativ aplatizată. În lipsa unui tambur cu ferestre lumina pătrunde în interior doar prin cele zece ferestre mari ale navei principale.

 

Altarul principal integrat în arhitectura absidei corului şi cele două altare secundare din transept au fost realizate în 1777. Tabloul altarului principal, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, dar şi cele laterale a fost realizate de Vinzenz Fischer în 1778-1779, primul fiind flancat de cele două statui ale Sf. Ladislau şi Sf. Ştefan.

 

Colateralele adăpostesc alte opt altare, realizate anterior anului 1785. Dintre acestea cele dedicate Sf. Ioan Nepomuk, Sf. Ştefan, Sf. Barbara, Sf. Apostol Ioan şi Sf. Treime, au fost pictate de Johann Ignaz Cimbal.

(Datele de pe pagina enciclopediavirtuala.ro)

mokuska09 / 08-May-2012

     Statuia regelui Ladislau I  din Oradea a fost realizata in anul 1893 de sculptorul Tóth István  .
 

Argenna / 05-May-2012

Casa Alecu Balş, locuinţa in care a concertat Frantz Liszt în vizita sa prin Moldova şi Iaşi.

Carmen / 18-Apr-2012

Vila a fost construita intre 1902 si 1905, fiind inaugurata de proprietar, cu certitudine, in anul 1905, conform relatarilor din presa timpului.