Monumentele istorice din Romania             Romana English

f.bonea / 25-Sep-2009

            Biserica Parohiei Amaradia (Craiova, str. Amaradia nr. 15-17), cu hramurile Sf. Nicolae şi Schimbarea la Faţă, s-a numit, în trecut, Sf. Nicolae - Belivacă, după numele unuia dintre ctitori, sau Sf. Nicolae ot Trăistari, după îndeletnicirea unora dintre „megieşii” din „drumul Amărăzii”. Denumirea Sf. Nicolae – Amaradia i s-a dat în anul 1950, după numele străzii şi cartierului pe care-l deserveşte.

Biserica a fost ctitorită de Hristea Belivacă şi Mihail Socolescu, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, înainte de 1794, anul sfinţirii ei, aşa cum indică unele însemnări pe vechile cărţi de cult.

Hristea Belivacă a fost un negustor vestit prin părţile locului, la sfârşitul secolului al XVIII şi începutul secolului al XIX-lea, ocupându-se cu comercializarea vitelor, pieilor şi seului. Unele documente enumeră pe „bogatul măcelar Hristea” printre prietenii şi sprijinitorii lui Tudor Vladimirescu.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, mahalaua Trăistari, pentru care a fost construită biserica Sf. Nicolae, se afla situată în afara graniţelor oraşului, pe un important drum comercial. Craiova se oprea, la vremea aceea, în Valea Vlăicii, pe unde trecea un pârâu şi exista o vamă. Mahalaua, care  în anul 1838 număra de 30 de familii, s-a dezvoltat repede către mijlocul secolului al XIX-lea, în scurt timp fiind încorporată în oraş. Locuitorii ei erau, în majoritate, negustori şi meseriaşi, unii locuind chiar pe terenurile sau în casele bisericii.

De-a lungul timpului, biserica şi incinta au cunoscut numeroase avarii, reparaţii, sistematizări şi restaurări.

Din punct de vedere arhitectonic, Biserica Belivacă păstrează nealterat stilul post-brâncovenesc al vechilor biserici din Oltenia şi Ţara Românească, cu plan triconic, pridvor deschis pe arcade şi coloane de cărămidă. Este prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise.

Pictura originală, în frescă, datează din jurul anului 1794, fiind de o valoare istorică şi artistică notabilă. Din punct de vedere artistic, această pictură înglobează, în tradiţia reprezentărilor bizantine, trăsăturile specifice picturii post-brâncoveneşti, precum şi tradiţiile locale ale picturii şcolii olteneşti a sfârşitului de secol XVII şi început de secol XVIII, având culori vii şi luminoase, decoraţii bogate în elemente florale, cu aureole în relief şi veşminte poleite cu aur.

Este printre puţinele picturi post-bizantine ce se mai găsesc astăzi la biserici - monument ale Craiovei şi cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din acest oraş.

Stucurile de pe frontispiciu, care reprezintă pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca apărători ai intrării în biserică (raiul pământesc), unice într-o biserică ortodoxă din Ţara Românească, sunt de inspiraţie barocă. Probabil că Belivacă, în peregrinările sale de negustor şi cărăuş, cercetase şi biserici catolice din Banat şi Transilvania şi şi-a dorit astfel de alcătuiri, inedite pentru aceste locuri, la ctitoria sa din mahalaua Trăistarilor.

Importante sunt şi cele două picturi laice exterioare, de pe faţada de sud a bisericii: o reprezentare alegorică a morţii şi un ofiţer călare. Imposibilitatea descifrării inscripţiilor originale şi intervenţiile ulterioare nefericite asupra tabloului în care este reprezentat ofiţerul au lăsat loc diverselor teorii, care au umplut numeroase file de lucrări istorice şi continuă să atragă atenţia istoricilor. Unii cercetători au considerat că acesta este însuşi Tudor Vladimirescu, care a locuit o perioadă în preajma bisericii, iar alţii cred că este unul dintre ctitori.

În partea de răsărit a curţii bisericii se află o cruce de piatră, ridicată în septembrie 1800, valoros monument istoric, pe care este înscris, cu slove cirilice, pomelnicul familiei Belivacă.

 În casa parohială din curtea bisericii a funcţionat Şcoala de băieţi „Traian”, începând cu anul 1879 şi până în anul 1908, când s-a mutat în localul propriu din Valea Vlăicii.

emilia / 24-Sep-2009

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril" a fost ridicata in satul Brebi, in anul 1759, dupa cum arata inscriptia sapata in cosoroaba prispei: "1759 in acea vreme au facut aceasta biserica. Mesteri au fost Breurz si Borzan Ion, in zilele lui popa Danila".
Constructia cu turn scund si flesa inalta, se inscrie in traditia Vaii Agrijului in ce priveste forma de plan dreptunghiular, cu absida patrata decrosata, cat si sistemul de boltire al interiorului (pronaos cu tavanul drept, naosul si altarul cu cate o bolta semicilindrica, cea din altar incheindu-se printr-un timpan la est). Pentru largirea spatiului s-a recurs in 1853 la includerea unui panou de cca. 1 m in peretele de vest, pe inaltimea acestuia, iar la altar s-a adaugat in peretele de est un panou construit din capete de grinzi, dispuse vertical.
Braul median ce inconjoara peretii bisericii este decorat cu un chenar de romburi, incadrat de "franghie". Cosoroaba prispei de pe latura de sud, este impodobita cu un lant de romburi duble, iar portalul intrarii cu profiluri in "franghie" si geometrice, rozete si vita de vie cu struguri. Arcadele prispei sunt realizate din umerasi in care au fost sapati struguri si motive geometrice ce se infratesc in jurul stalpului printr-o rozeta. Ciue de lemn, cu capetele in forma de floare, intregesc frumusetea prispei. rozeta si "franghia' au fost alese si pentru decorarea ancadramentului usii de intrare in naos. Despre iconostasul bisericii, bogat sculptat cu vita de vie cu struguri si alte fructe, spun localnicii ca a fost adus de la o manastire ce a dainuit candva in hotarul satului. Pe icoanele imparatesti, cu rame sculptate cu aceleasi motive decorative, aflam anul realizarii acestei pretioase piese de cult, 1780.
Pictura peretilor a fost executata in secolul al XIX-lea, dupa importanta interventie de marire a spatiului.
In anii 1975-1976 biserica a fost restaurata.
(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Oradea - 1978)

 

emilia / 23-Sep-2009

Biserica de lemn "Sf. Apostoli Petru si Pavel" a fost ridicata la sfarsitul secolului al XVII-lea de mesterii lemnari de pe valea Agrijului.
Planul este dreptunghiular cu absida patrata, decrosata. In interior pronaosul este acoperit cu un tavan drept, iar naosul si altarul au bolti semicilindrice, un timpan inchizand latura de est.
Turnul scund cu foisor, este situat deasupra pronaosului. Un brau in "franghie" incinge exteriorul bisericii si decoreaza ancadramentele usilor. Arcul transversal din bolta naosului, pornit de pe console profilate, este strabatut de un lant de rozete, insotit de chenare din linii frante. Grinda-mester impodobita cu simbolul soarelui, are cate o cheie de bolta, la mijlocul fiecarei travei a naosului, de forma dreptunghiulara, cu un bulb central ingenios sculptat. De o parte si de alta sunt zugravite razoare de flori.
Prispa de pe latura de sud, cu umerasi ciopliti, are stalpii de sectiune patrata, decorati la mijloc cu un motiv realizat din trei "toruri" suprapuse.
Pictura de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, apartine zugravului Ioan Pop din Romanasi.
(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Oradea - 1978)

 

emilia / 23-Sep-2009

Biserica de lemn "Sf. Fecioara Maria" a fost inaltata in 1690, aproape de malul Somesului. A rezistat navalirii turcesti ce a pustiit satul Barsau - Mare, straveche asezare atestata documentar la 1405. In 1805 biserica este mutata pe un deal aproape de noua vatra sateasca.
Planul locasului este rezultatul imbinarii a doua stravechi forme, pronaosul poligonal si absida decrosata patrata. Un invelis unitar de sita, cu pante mari indulcite spre margini, acopera locasul si turnul cu foisor, ocrotind si masivele perechi de console ale absidei. Diferenta dintre dimensiunile peretilor si cele ale pantelor abrupte ale acoperisului dau impresia, cand te afli la poalele dealului pe care este asezata biserica, ca stresinile sale ating pamantul. Pronaosul are tavanul drept, in timp ce naosul si altarul au cate o bolta semicilindrica, cea din altar inchizandu-se spre rasarit cu un timpan inclinat spre perete. Pe latura de sud este o barna de odihna ce inlocuieste prispa, iar intrarea are un ancadrament sculptat cu romburi si o retea de dreptunghiuri. Peretele despartitor dintre naos si altar are deasupra o grinda cu cioplituri semicirculare si "franghie". Pe aceasta barna se afla si o inscriptie care arata ca biserica a fost pictata in zilele lui Iosif al II-lea si a episcopului neunit Gherasim Adamovici de zugravul Ioan Pop din Romanasi.
Biserica a fost restaurata in anii 1970-1973.
(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Oradea - 1978)

L.S. / 21-Sep-2009

Biserica  SFINŢII VOIEVOZI  a SCHITULUI DARVARI şi paraclisul SF. IERARH NICOLAE 

Hramuri: Sf. Voievozi  Mihail şi Gavriil, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena

În anul 1834, Căminarul Mihalache Darvari  a ridicat în spatele bisericii Icoanei, o biserică mică, fără turlă, înconjurată de chilii, care servea ca paraclis familiei sale. Între 1835-1864 a funcţionat ca schit de călugăriţe, apoi serviciile religioase s-au oficiat de preoţi de mir. La 1869, au fost adăpostiţi călugări de la schitul Prodromul -Muntele Athos.  Schitul ruinat în timp, este refăcut în 1894, de epitropul Nicolae Darvari, adăugându-i-se o turlă bisericuţei.

În 1933-1934 vechiul lăcaş este complet înlăturat, iar pe acelaş loc se clădeşte după planurile arhitectului Gh. Simotta, biserica actuală în stil oltenesc-muntenesc. Întregul interior a fost pictat în frescă de pictorul Iosif Keber.

În 1959, prin Decret, călugării au fost trimişi la Mănăstirea Cernica, iar biserica a mai funcţionat ca filială a bisericii Icoanei. În 1996 a fost redeschisă ca aşezământ monahal.

Biserica este o construcţie mică, pe plan triconc (19 x 6-11,5 m), cu o turlă ridicată pe naos.

Pridvorul închis cu zidărie de la început, păstrează reliefate, trei arcade semirotunde înălţate, sprijinite pe semicolonete cu capiteluri înflorate. Este acoperit cu bolţi intersectate, pe cele trei travei. Intrarea în pridvor se face printr-un portal pe faţada sudică. Ancadramentele uşilor şi ferestrelor sunt sculptate.

Pictura interioară, în frescă după model athonit, a fost realizată de către pictorul Keber şi apoi spălată în 1989 prin iniţiativa şi îngrijirea părintelui Sofian Boghiu –stareţ la Mănăstirea Antim.

Faţadele sunt ornate cu o friză de ocniţe pictate şi o cornişă cu denticuli.

În anii 2000-2001, prin grija stareţului părintele protosinghel Ghervasie Mânzatu, s-au efectuat lucrări de reconstrucţie şi reorganizare a incintei Schitului.

Proiectarea a fost asigurată de SC „Carpaţi Proiect” SA, prin arh. Nicolae Vlădescu, iar execuţia s-a realizat de către SC „Æedificia Carpaţi” SA. Folosind elemente de arhitectură românească. S-au ridicat spaţii pentru stăreţie, anexe gospodăreşti, chilii, o trapeză.

Legat de corpul de pe latura de sud a incintei, s-a construit un mic paraclis cu hramul Sf. Ierarh Nicolae şi turnul clopotniţă peste anexe. Pictura interioară s-a efectuat de către Ioan şi Daniela Moldoveanu, donatori fiind, Mihai Rădoi cu familia şi Pelagia monahia.

Arh. Lucia Stoica

Extras din: Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti de Lucia Stoica şi Neculai Ionescu Ghinea, vol.1, 2005, Ed. Universalia