Monumentele istorice din Romania             Romana English

L.S. / 31-Oct-2009

BISERICA SF. ARHANGHELI MIHAIL şi GAVRIIL – fosta Mănăstire „MĂRCUŢA”, „Mănăstirea lui Dan Logofătul de pe apa Colentinei”

Hramuri: Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfinţii Voievozi, Adormirea Maicii Domnului.

A fost zidită de Dan Danilovici mare logofăt, în 1586-1587, în timpul Domnului Mihnea II Turcitul, lângă un izvor tămăduitor aflat pe malul Colentinei.

Numele de Mărcuţa i s-a dat, de la nepoata lui Dan logofăt, Vişa, fiica lui Marco armaşul (zisă Mărcuţa), care o repară la 1679 şi clădeşte chilii în jurul bisericii. Mitropolitul Ştefan al II-lea a adăugat pridvorul şi clopotniţa din incinta exterioară, a făcut cadrul din piatră al ferestrelor şi al uşii de intrare, o zugrăveşte aşa cum spune pisania din 1733, în timpul domniei lui Grigore II Ghica.

În timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) se adaugă în jurul bisericii un han cu prăvălii şi ziduri ca de cetate şi se rezideşte clopotniţa din incinta interioară.

Pe la 1820, în clădirile mănăstirii, este mutat un ospiciu pentru alienaţi, apoi după 1925 o şcoală de reeducare şi apoi pentru copii infirmi.

O icoană făcătoare de minuni este adusă la 1848, de la schitul Malamuc – Buzău (de aici denumirea modificată în „balamuc”).

La mijlocul secolului al XIX-lea este restaurată de arh. Johann Schlatter şi arh. Beniş. Între 1933-1941 mănăstirea a fost restaurată parţial, lucrările fiind conduse de arh. Em. Costescu de la Comisia Monumentelor Istorice. Intre 1945-1957 s-au făcut ample lucrări de reparaţii.

Din 1966-1984 se continuă restaurarea în vremea preotului paroh Nicolae Pretorian. Este reconstituită turla Pantocrator, după urmele păstrate, este restaurat pridvorul şi este invelită cu tablă de aramă. O nouă tâmplă  este lucrată în lemn de nuc de sculptorul Aurel Obreja. Pictura a fost restaurată.

 

Face parte din bisericile inspirate de planul bisericii de la Cozia, triconc cu o turlă pe naos (21,6 x 6,5-11,5 m), cu pereţi groşi de cca 80 cm. Faţadele sunt decorate în cărămidă aparentă aşezată în rânduri orizontale, alternate cu fâşii tencuite, întrerupte de câte două cărămizi poziţionate vertical. Ele sunt împărţite de un brâu simplu de cărămizi rotunjite, în două registre inegale, compuse din arcaturi executate cu aceleaşi cărămizi speciale. La restaurare, paramentul a fost scos de sub tencuiala ce fusese aplicată în secolul XVIII.

Decoraţia exterioară a bisericii este elementul cel mai interesant şi valoros, care o situează printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

 

În faţa porţii vechii Mănăstiri Mărcuţa, între 1999-2005 a fost ridicată o nouă biserică cu hramul Înălţarea Domnului.

 

L.S.

emilia / 27-Oct-2009

Biserica de lemn "Sf. Nicolae" a fost ridicata la inceputul secolului al XVIII-lea, in plan dreptunghiular, cu absida decrosata, patrata. Dimensiunile sunt 9,80 m / 4,60 m. Acoperisul de tabla, cu pante mari si clopotnita scunda, cu deschideri semicirculare si coif, a fost refacut in anul 1968, dupa ce ploile au distrus podoaba pictata, oferita locasului la sfarsitul secolului al XVIII-lea. S-au pastrat doar trei icoane imparatesti, cu chenare in "franghie" si colorit pastelat.

In pronaos se afla o cruce de lemn cu o minunata decoratie sculptata si inscriptia "Popa Gheorghe, 1740".

Prispa adaugata fatadei principale in cea de a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, este bogat decorata cu flori sculptate la capetele cuielor de lemn. Torul suprapus peste mijlocul locasului este sculptat in "franghie". 

(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei BISERICILE DE LEMN" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei - 1978)   

emilia / 27-Oct-2009

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril" a fost construita in anii 1832-1833 si sfintita la 5 septembrie 1833, dupa cum arata pisania de deasupra intrarii in naos. Planul este dreptunghiular, cu absida altarului decrosata, poligonala, cu cinci laturi. Pronaosul este acoperit cu un tavan drept, naosul are o bolta semicilindrica, retrasa de la pereti pe o grinda sculptata cu un brau in "franghie", iar altarul este acoperit tot cu o bolta semicilindrica, racordata cu peretii prin trei fasii inclinate.

Pridvorul deschis pe arcade cioplite, este amplasat pe fatada de vest. Acoperisul de sita are un turn inalt .

Decoratia pictata se datoreaza, dupa cum spune pisania de pe timpanul de vest al naosului, zugravului Elizar Tocaci, nascut in Pirosa.

(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa romana a Oradiei, Judetele Bihor, Salaj si Satu-Mare, BISERICILE DE LEMN" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache Panait - Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei, 1978)   

L.S. / 25-Oct-2009

Mănăstirea Sf. Troiţă - „RADU VODĂ” 

Aşezământul religios este situat pe o colină apropiată de malul drept al Dâmboviţei. Datorită condiţiilor naturale bune de apărare, locul a folosit din cele mai vechi timpuri pentru construirea unor aşezări –printre primele - pe teritoriul oraşului Bucureşti.

O primă biserică din lemn, a fost atribuită domnitorului Mihnea cel Rău la 1509, apoi ctitoria domnitorului Alexandru al II-lea Mircea (1568...1577), este zidită în cadrul unui important complex mănăstiresc, împreună cu palatul domnesc, înconjurat cu ziduri de apărare, terminate de fiul acestuia -Mihnea Turcitul. La 1595, Mănăstirea a fost incendiată de oştile turceşti ale lui Sinan Paşa, iar biserica transformată în moschee.

În 1615, Radu Mihnea începe refacerea întregului ansamblu al Mănăstirii, lucrare terminată în 1625, în timpul domniei lui Alexandru al III-lea Coconul - fiul lui Radu Mihnea. Reparaţii s-au mai făcut în anul 1714, atunci când bisericii i s-a adăugat pridvorul.

Importante reparaţii s-au efectuat între 1859-1864: refacerea turlelor - din lemn, a pridvorului - cel actual. Atunci a fost schimbată imaginea arhitecturală a vechilor construcţii, introducându-se elemente de tip neogotic austriac. Biserica a fost repictată la interior de Constantin Lecca şi Mişu Popp; Maestrul Gheorghe Tattarescu a executat pictura din pronaos.

Lucrări importante s-au efectuat în anul 1933, conduse de către arhitecţii N. Ghika-Budeşti şi V. Moisescu, când s-au reconstruit din zidărie toate cele patru turle ale bisericii. Între anii 1969-1974 s-au făcut ample lucrări de restaurare, la iniţiativa patriarhului Justinian Marina, sub conducerea arh. Şt. Balş, care reuşeşte să redea vechea imagine a bisericii. Pictura a fost complet refăcută de pictorul arhimandrit Sofian Boghiu şi de Vasile Caraman; Gheorghe Ciobanu a restaurat iconostasul şi a executat portretele ctitorilor.

Aşezământul este reactivat cu statut mănăstiresc, în 1998, prin grija P.F.P. Patriarh Teoctist.

Planul bisericii (38 x 17 m) cu ziduri exterioare groase de 1,5 m, este de tipul celui folosit de meşterii lui Neagoe Basarab la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Pridvorul larg, este cel refăcut la 1859, în stil neoclasic, cu trei arcade mari în plin cintru, rezemate pe pile puternice. Interiorul bisericii este foarte spaţios. Peste pronaosul dezvoltat se ridică trei turle: una centrală susţinută de 12 coloane şi două turnuri spre vest. Aici se află 24 de morminte cu lespezi de piatră inscripţionate, unele în limba greacă ale familiilor domnitorilor, al ctitorului Radu Vodă Mihnea, ale diferiţilor boieri din secolele XVIII – XIX, mormântul patriarhului Justinian.  Deasupra naosului treflat, se află turla Pantocrator, luminată de 12 ferestre înguste.

La exterior, prin restaurarea din anii 1969-1974, s-a refăcut întreaga ornamentaţie arhitecturală originală. Faţadele, sunt împărţite de un brâu puternic, în două registre inegale, compuse din firide rotunjite la partea superioară, rezemate pe pilaştri simpli.

Turnul clopotniţă, ce făcea parte din vechile ziduri ale mănăstirii din 1625, este situat la nord vest de biserică şi cuprinde trei caturi exprimate în exterior prin trei registre, reclădite după 1802.

Ruinele fostului palat domnesc, situate la vest de biserică, au fost descoperite prin lucrări arheologice, în 1954.

Pe latura de sud a incintei s-a construit în anul 1893, clădirea care adăposteşte în prezent Seminarului Teologic al Arhiepiscopiei Bucureştiului - cu săli de curs şi internat, apoi în colţul de NV al incintei, se află o clădire cu parter şi un etaj servind drept bibliotecă şi locuinţă parohială. Acestea sunt realizate cu faţade tratate cu cărămidă aparentă, alternată cu zone tencuite, specifică secolului al XIX-lea.

Din 2002, a fost construit noul Seminar Teologic Ortodox „Mitropolit Nifon”, amplasat alături de vechiul seminar.

L.S. / 19-Oct-2009

Mănăstirea  „ANTIM”- Duminica Tuturor Sfinţilor

Hram: Duminica Tuturor Sfinţilor

Mitropolitul Antim Ivireanul om de cultură, iscusit miniaturist şi sculptor, originar din Georgia (Iviria) a ridicat mănăstirea, între anii 1713-1715, pe locul unei biserici mai vechi. Este unul dintre ultimele ansambluri mănăstireşti realizate în epoca brâncovenească. După moartea mitropolitului, la sfârşitul sec. XVIII, ansamblul se ruinează.  La 1795, Antim - arhiepiscop de Pogoniana, renovează mănăstirea, care adăposteşte o Şcoală de învăţătură pentru preoţi; după 1836 au funcţionat aici Seminarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei şi Arhivele Statului.

După cutremurul din 1838, biserica a fost restaurată de arhitectul german Iohann Schlatter în anul 1857, cu elemente neogotice (rozasa sub cornişa curbată, aticul decorat de deasupra pridvorului). Vechea tâmplă din piatră a fost înlocuită în 1860, cu una sculptată în lemn de fraţii Babic. Actuala tâmplă din piatră este refăcută, în 1960, la forma iniţială. În 1863 interiorul a fost repictat de Petre Alexandrescu.  La restaurarea din 1947,  turlele s-au refăcut cu cărămidă aparentă iar în 1950, picturia a fost spălată şi completată.

Biserica este concepută pe plan triconc cu proporţii armonioase (22,5 x 10-13,5 m), având două turle mari - ridicate peste naos şi deasupra pronaosului. Înfăţişarea exterioară, în cărămidă aparentă, cu două registre de panouri şi arcaturi despărţite de un brâu simplu, este caracteristică lăcaşurilor de cult din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Se accede printr-un pridvor spaţios, ridicat numai pe înălţimea arcadelor, sprijinite pe zece coloane zvelte din piatră, sculptate cu măiestrie. Deosebit de valoroasă este decoraţia sculptată, interioară şi exterioară, ancadramentele ferestrelor şi ale portalului care încadrează uşa sculptată migălos în lemn, chiar de mitropolitul Antim.

Incinta cuprinde: Biserica -în spaţiul central, turnul-clopotniţă pe trei niveluri –la intrare în incintă, o casă egumenească datând din anul 1850 şi paraclisul ctitorit tot de Antim Ivireanul - pe latura de sud, chiliile şi cuhnia savant boltită cu trompe şi arce suprapuse. La acestea s-a adăugat în anul 1912 Palatul Sinodal, în stil neoromânesc cu o vastă bibliotecă, construit după planurile arh. N.C. Mihăescu, pictat în frescă de artiştii Olga Greceanu, G. Russu şi Mazilescu.  În a doua curte a mănăstirii spre sud, se afllă Paraclisul Pompilian.

Mănăstirea Antim, unul din cele mai frumoase ansambluri arhitectonice din Bucureşti, a fost grav mutilat în anii 1984-1986 pentru a face loc noilor blocuri din Bulevardul Unirii. Iniţial, s-a  dorit demolarea întregii incinte, cu excepţia Palatului Sinodal şi a bisericii, care trebuiau translate spre sud-vest. S-a adoptat soluţia micşorării incintei prin demolarea colţului de nord-est şi translarea Palatului Sinodal pe o distanţă de 20,35m, eveniment tehnic deosebit, prin greutatea acestuia, încărcat cu cărţile bibliotecii şi fără întreruperea activităţilor din interior.

N.I.G., L.S.

Extras din Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti, vol.1, 2005, Edit. Universalia.