Monumentele istorice din Romania             Romana English

emilia / 12-Dec-2009

Biserca de lemn "Adormirea Maicii Domnului" a fost construita la sfarsitul secolului al XVIII-lea in localitatea invecinata, Socond si mutata in satul Bolda in prima jumatate a secolului urmator. Intrarea este pe latura vestica, unde se afla si prispa, cu patru stalpi de sustinere. Din prispa se urca in cafas la cele doua clopote. Galeria clopotelor are cate doua ferestre pe fiecare latura si un coif cu baza octogonala, incununat de o flesa. De o parte si de alta a turnului, spre apus, se afla doua turnulete in miniatura. Acoperisul in patru ape este mai scund deasupra absidei hexagonale a altarului si invelitoarea este de sindrila. Grinzile peretilor sunt prinse la colturi in "cheotori", iesind in afara cu cativa centimetri. Biserica are patru ferestre, doua in naos si celelalte doua la altar. In partea de nord, in exterior, se afla fixata de perete o toaca de lemn, unica in felul sau. Este confectionata din scanduri de fag, in forma de paralelipiped, avand fixate in mijlocul laturii superioare patru ciocane prinse in cozi de scandura. Pictura interioara, executata la sfarsitul secolului al XVIII-lea in maniera bizantina, are scenele compartimentate in casete marcate cu sipci. Usile imparatesti au fost pictate mai tarziu, pe la inceputul secolului al XIX-lea, in maniera apuseana, Arhanghelii Mihail si Gavril avand costumatie de cavaleri apuseni. Bolta cilindrica a naosului are in mijloc un policandru de lemn, frumos ornamentat.

(dupa "Monumente Istorice Bisericesti din Eparhia Oradiei" de Ioan Godea si Ioana Cristache Panait, Oradea 1978 )

Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 11-Dec-2009

"    Clădirea a fost ridicată în 1883 pe locul fostei case boierești Romanit, din care a preluat unele părți. Casa a fost construită în primii ani ai secolului al XIX-lea pentru boierul Constantin Faca, dar el nu a reușit să o termine. Palatul a fost cumpărat de vistiernicul Romanit; în 1834 a funcționat aici Cancelaria Domnească. Cumpărată de stat în 1836, clădirea a adăpostit succesiv Curtea Administrativă și Ministerul Finanțelor. Cele două aripi care i-au dat forma actuală au fost ridicate în 1883; vechea casă Romanit a fost înglobată în construcție pe latura din dreapta, nord.

     Din 1978 funcționează aici Muzeul Colecțiilor de Artă."

Extras din:

Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009 [►]

Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 11-Dec-2009

" [...] cea dintâi clădire din București în construirea căreia s-a întrebuințat betonul armat, ridicată între anii 1912-1914 după planurile arhitectului Théophile Bradeau. În anii 1935-1937, hotelul a fost modernizat după planurile arhitectului Duiliu Marcu. După bombardamentele din 1944 a fost refăcut în 1945, sub conducerea aceluiași arhitect. Afectat de evenimentele din 1989, hotelul a fost în întregime renovat în ultimii ani."

Extras din:

Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009 [►]

Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 11-Dec-2009

"   Locul pe care se ridică astăzi clădirea Muzeului Național de Istorie a aparținut, în vechime, marii familii a boierilor Bălăceni, a caror moșie se întindea în perimetrul delimitat acum de Calea Victoriei, străzile Franceză, Smârdan și Stavropoleos. Același Constantin Brâncoveanu, de al cărui nume e atât de legată istoria Bucureștilor, și-a pus pecetea și asupra destinului Bălăcenilor. Îl ura pe ruda lui prin alianță, Aga Constantin Bălăceanu, ginerele voievodului Șerban Cantacuzino, unchiul și marele dușman al lui Brâncoveanu. Aga Constantin a fost ucis în lupta de la Zărnești; Brâncoveanu i-a dărâmat casele, a poruncit să i se taie capul și să i se aducă la București unde, înfipt într-o suliță, a fost pus pe ruinele caselor sale. Acolo unde azi se ridică palatul Muzeului de Istorie, acum 300 de ani a stat înfipt în par, timp de peste un an, capul marelui Aga. Brâncoveanu a pus stăpânire asupra moșiei, pe care a construit un han, cunoscut sub numele de "hanul lui Constantin Vodă", ale cărui splendide pivnițe s-au păstrat până astăzi.

     Ca toate hanurile din epocă, Hanul lui Constantin Vodă era alcătuit din clădiri solide, fortificate. El adăpostea nu numai camere destinate găzduirii vizitatorilor orașului, ci și prăvălii de tot felul. Hanul a dăinuit până în 1856, când a fost dărâmat. Pe locul rămas gol a existat o vreme un café concert, numit Walhalla, loc de întâlnire al tinerilor boiernași, după desființarea căruia s-au așezat aici mai multe circuri (circurile Soulié, Suhr, Hütemann. Despre fiica lui Hütemann, frumoasa Henriette, și despre calul ei arăbesc, Bonbon, povestește Caragiale în schița care poartă numele calului). După dispariția circurilor, maidanul rămas a servit de Hyde Park al bucureștenilor: aici veneau politicenii să țină discursuri în fața locuitorilor.

     Muzeul Național de Istorie a României ființează în clădirea fostului Palat al Poștelor, ridicat între anii 1894-1900, după planurile arhitectului Al. Săvulescu. Construcția a costat la vremea aceea suma enormă de 4 milioane lei aur. Palatul are o fațadă în stil neoclasic, cu un vast portic sprijinit pe zece coloane dorice angajate la pilaștri solizi. Decorul statuar este opera sculptorilor Carol și Frederic Storck.

     Din 1971 a fost transformat în muzeu de istorie a României."

Extras din:

Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009 [►]

Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 11-Dec-2009

     " Cele două pasaje (1890-1891 - arhitect Felix Xenopol) fac legătura între Calea Victoriei și strada Eugen Carada. Ele poartă numele a doi dintre vechii proprietari ai locurilor: pasajul Villacrosse amintește de arhitectul francez de origine catalană Xavier Villacrosse, "arhitecton" al Bucureștilor; al doilea, de neguțătorul grec Macca. Amândoi au fost ginerii dragomanului Serafim, născut pe la sfârșitul veacului al XVIII-lea la Constantinopol, dintr-o familie de origine franceză. Serafim a devenit tălmaci al lui Napoleon în campania din Rusia și a ajuns în cele din urmă la București, unde a făcut avere, s-a însurat, a avut trei fete care i-au dăruit moștenitori și, în cele din urmă, a fost îngropat în țărâna orașului de adopție."

Extras din:

Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009 [►]