Monumentele istorice din Romania             Romana English

Andreea Rasuceanu - Cele doua Mantulese - Bucuresti, Vremea, 2009 / 18-Dec-2009

"    Construită în prima parte a veacului al XVIII-lea, Biserica Mântuleasa se încadrează într-o tipologie specifică Țării Românești, cu unele elemente inedite, ce merită supuse unei analize mai detaliate. O parte din pictura pridvorului, o reprezentare a Parusiei ce cuprinde ilustrări ale animalelor prezente în Fiziologul sau Bestiarul românesc, se cere cu precădere analizată, în incercarea de a-i decripta semnificațiile, la fel ca și anumite modele vegetale, de asemenea specifice stilului de pictură murală valah de secol XVIII. Din păcate, o imagine a ctitorilor acestei biserici, fie a celor două cumnate, Stanca și Maria, fie a Stancăi și a soțului ei, Mantul cupețul, nu există (câteva biserici unde se mai pot vedea astfel de fresce sunt Biserica Iocanei, Stavropoleos sau Kretzulescu). Există, în schimb, pe peretele interior din dreapta, o imagine a două femei aflate în fața unei sfinte (iarăși din păcate, o bună bucată din pictură lipsește, neputându-se identifica despre ce sfântă este vorba), care, deși nu se află în ipostaza gestuală obișnuită a ctitorului ce aduce o danie, ar putea fi o imortalizare discretă a celor două femei ctitore ale bisericii - în epoca medievală întâlnim acest obicei, ca zugravul, uneori chiar ctitorul lăcașului să-și împrumute chipul vreunuia din personajele pictate în pronaos. A. Paleolog vorbește despre faptul că sibilele de pe pictura exterioară a bisericilor de la Horezu, Scornicești-Tătărăi și Râjlețu-Govora sunt un alter-ego al ctitorilor lăcașelor (negustori la Horezu, moșneni la celelalte două). Suferind această deplasare semantică, imaginile se reconfigurează - sibilele își pierd din hieratism și din aerul de puritate monahală și sunt înveșmântate precum jupânițele de la oraș: într-o combinație de port oriental cu influențe occidentale. Sibilele-femei de moșneni au straie populare. Aceste figuri par să instituie un ideal de feminitate modernă românească, dar și un model social.
   Între cele două femei imortalizate pe peretele de la Mântuleasa pare să existe o diferență de vârstă, ele sunt așezate una în fața celeilalte, prima fiind înveștmântată în verde și arătând mai tânără decât cea care o secondează, cu un aer protector. Indiferent dacă cele două cumnate și-au strecurat cu subtilitate portretele sub chipul celor femei din pictură sau nu, putem lansa ipoteza că două negustorese bogate, boieroaice cu moșii în apropierea Bucureștilor, ce au hotărât a se trece amândouă pe pisania bisericii începute de bietul Mantu cupețul, ar fi dorit să rămână în Istorie și astfel întipărite într-o frescă ce ar fi dăinuit veacuri de-a rândul...

     Biserica Mântuleasa pare să se înrudească, din punct de vedere al picturii exterioare (odinioara toți pereții bisericii erau pictați, astăzi nu se mai păstrează decât pictura din pridvor, și aceasta parțial), cu lăcașe precum Stavropoleos, Kretzulescu (din București) sau Pietroșița (Dâmbovița), Biserica Mare din Câineni (Vâlcea), mânăstirea Hurez. Cu bisericile bucureștene Mântuleasa are în comun elementele vegetale, arabescuri complicate de frunze de acant stilizate, iar cu Biserica Kretzulescu o serie de animale prezente în ilustrarea Judecății de Apoi din pridvor. Și cu celelalte biserici amintite există similitudini legate de elementele decorative exterioare; o imagine rar întâlnită în pictura murală medievală o reprezintă hora domnițelor, prezentă atât la Mântuleasa, cât și la Kretzulescu (aici chiar de două ori, dar detaliile sunt mai puțin vizibile, pictura fiind destul de ștearsă), dar și la mănăstirea Hurez. Hora în care sunt prinse domnițele este o ilustrare a Psalmului 149, care vorbește despre slăvirea lui Dumnezeu cu "tobe și arfe" [...]
     Cromatica motivelor vegetale prezente la Biserica Mântuleasa este una caldă, predominând roșul și albastrul. Vrejuri de acantă, cu frunze mari, ondulate, împodobesc brâurile decorative, aflate încă la mare preț în epocă [...] A. Paleolog identifică drept sursă de inspirație pentru o întreagă familie de lăcașuri de cult bucureștene (dar și din alte zone ale Țării Românești) biserica Stavropoleos, din 1724, ctitoria epirotului Ioanichie, unde elementul vegetal se află într-o perfectă continuare a portretelor de sfinți și a scenelor biblice [...] Pe stâlpii pridvorului regăsim la ctitoria Manților vrejuri de viță de vie, pe care odihnesc corbi negri; vița de vie, însemn al învierii, e dublată de simbolul sufletelor de călugări (ipoteza că biserica să fi fost chiar metohul mănăstirii Căldărușani revine [...] știm, de asemenea, că în curtea Bisericii Mântuleasa s-au aflat patru chilii călugărești).
     Biserica Mântuleasa este pictată în zorii veacului al XVIII-lea de către zugravii Iane și Bratu, cel din urmă fiind poate ucenicul [...]
     Fresca animalieră de la Biserica Mântuleasa este un bestiar complex, ce reunește o serie de animale, unele specifice Fiziologului românesc, fantastice sau reale [...] : inorogul (cu varianta sa din Alexăndrie, calul Ducipal), vulpea, maimuța, melcul, păunul, manticora, broasca țestoasă, șarpele, boul, centaurul (aici, împreună cu varianta sa feminină), ursul, pilul etc. O zeitate htoniană [...] privește din adâncul pământului, dintr-un puț ce dă la iveală măruntaiele deșertului stacojiu, [...] reprezentat prin contrast cu Împărăția lui Dumnezeu, redată pe fond albastru.
     În unele dintre frescele exterioare reprezentând animale regăsim și povestioare vizuale, fabule având ca inspirație Esopia, culegerea medievală de istorioare moralizatoare - printre cele mai des întâlnite, fabula Vulpea și cocorul sau Șoarecele și broasca [...]
     Reprezentarea de la Biserica Mântuleasa, a celor care-și ispășesc păcatul de a fi ascultat pe sub ferestrele altora, constituie o excepție de la inventarul obișnuit al fărădelegilor imortalizate în frescele Judecății de Apoi. Printre păcătoșii prezenți în Judecata de Apoi de la Mântuleasa se află: morarul, hangiul, ucigașul, croitorul, blănarul, băcanul, cel ce ascultă pe sub ferestre. Fiind vorba despre unica reprezentare românească a păcatului clevetirii și defăimării [...] "

Extras din:

Răsuceanu, Andreea - Cele două Mântulese, București, Vremea, 2009 [►] 

Andreea Rasuceanu - Cele doua Mantulese - Bucuresti, Vremea, 2009 / 18-Dec-2009

"    Strada desemnată în planul străzii de la 1860, păstrat la Arhivele Naţionale, drept Calomfirescu, fostă Băltăreţu, este situată pe pământurile din mahalaua Stelea, ale celebrului cămătar amintit de Ion Ghica în Scrisori către Vasile Alecsandri. Acestui venetic, împământenit, însurat cu o româncă şi stăpân al unei averi fabuloase, i se îndatorase, fără deosebire, lumea bună a Bucureştilor fiind, aşa cum povesteşte Ion Ghica „aşteptat la sfatul boieresc, şi de la dînsul depindea realizarea cugetărilor patriotice ale boierilor. El mînuia banii ce mai rămăseseră în ţară; el avea daraveri cu Ţarigradul şi cu Beciul; iscălitura lui ajunsese să aibă trecere chiar şi dincolo de Lipsca”. Cu toată puterea şi prestigul său, Băltăreţu este urmărit de ghinion, murind sărac şi fără glorie, destin pe care l-a lăsat moştenire şi copiilor săi (o fiică şi doi băieţi) care au fost ocoliţi de belşugul şi opulenţa paternă, numele lor pierzându-se în praful istoriei.

     La 1873, pe strada Calomfirescu, prin capătul unde se afla la 1860 Hotelul Londra, curgea acel braţ al Dâmboviţei, Bucureştioara. Hotelul Londra, aşa cum îl vedem într-un plan al Sectorului Roşu, din Bucureştii anului 1871, realizat de Dimitrie Pappasoglu, păstrat la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, are înfăţişarea unui han, cu ziduri dispuse în pătrat şi o curte interioară unde se adăposteau probabil trăsurile. În primele decenii ale secolului al XIX-lea, pe aceeaşi stradă se întindeau acareturile nemaivăzute ale lui Băltăreţu."

După:

Răsuceanu, Andreea - Cele două Mântulese, București, Vremea, 2009 [►]

Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 17-Dec-2009

“ […] ajungem în Piaţa Libertăţii, situată în faţa intrării în parc şi având în centru o fântână de forma unei cupe largi cu picior. Fântâna datează din 1935, an când a fost construită pentru tradiţionalele serbări ale Lunii Bucureştiului.
     Autorul planurilor fântânii a fost arhitectul Octav Doicescu.
     Pe partea sa exterioară, cupa fântânii este împodobită cu figurile zodiacului, lucrate în mozaic alb-negru de sculptorul Mac Constantinescu.”

Extras din:

Colfescu, Silvia - Bucureşti: ghid turistic, istoric, artistic, Bucureşti, Vremea, 2009 [►]

Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 16-Dec-2009

„    Paraclisul Patriarhiei, una din cele mai vechi părţi ale Palatului, a fost refăcut în 1723, în vremurile domnitorului Nicolae Mavrocordat, care este numit ctitor într-o inscripţie grecească de deasupra uşii de intrare.

     Paraclisul, de plan dreptunghiular, etse acoperit de o cupolă care a înlocuit turla prăbuşită la mijlocul secolului al XIX-lea. Bogata pictură în frescă a interiorului este parţial repictată în ulei. Sfântul lăcaş este împodobit cu un delicat iconostas de lemn sculptat şi aurit, formând o ramă complicată şi somptuoasă frumoaselor icoane de tâmplă.”

Extras din:

Colfescu, Silvia - Bucureşti: ghid turistic, istoric, artistic, Bucureşti, Vremea, 2009 [►]

Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 16-Dec-2009

„a fost construit în 1893 ..., după planurile arhitectului Paul Gottereau, în stil eclectic de inspiraţie franceză. După câţiva ani, palatul a fost mărit prin adăugarea unui corp în stil neoromânesc, datorat arhitectului Grigore Cerchez. Noul corp este împodobit cu două elegante foişoare; cel de pe faţa de est, la parterul înalt, este copia foişorului lui Dionisie de la Hurez, admirabil exemplu de arhitectură brâncovenească.

Extras din:

Colfescu, Silvia - Bucureşti: ghid turistic, istoric, artistic, Bucureşti, Vremea, 2009 [►]