Monumentele istorice din Romania             Romana English

Descrieri/Comentarii

L.S. / 25-Oct-2009

Ansamblul Mihai Vodă a fost cel mai vechi ansamblu mănăstiresc păstrat în centrul Bucureştiului, monument istoric de secol XVI, cu o valoare arhitecturală şi ambientală deosebită. În 1984, pentru amplasarea Casei Poporului, biserica Mihai Vodă împreună cu Turnul clopotniţă de pe latura de răsărit au fost translate cu 289 m şi coborâte cu 6,20 m fiind aduse între  Bd. Libertăţii, Splaiul Dâmboviţei şi Str. Sapienţei. Restul construcţiilor ansamblului mănăstiresc au fost demolate, iar botul de deal pe care erau aşezate a fost  ras de pe locul său, amenajându-se Parcul Izvor din zilele noastre.

Legenda a ţesut în timp mai multe versiuni asupra ctitoririi. Mănăstirea Mihai Vodă a fost zidită la 1591 de Mihai Viteazul în vremea când  acesta era ispravnic, pe un loc înalt de pe malul Dâmboviţei. În jurul bisericii, au fost construite: turnul-clopotniţă  şi de intrare, de pe latura de răsărit, trapeză, case domneşti, case egumeneşti, cuhnii, toate cu ziduri robuste întărite cu contraforturi, peste pivniţe trainic boltite.

Ansamblul a fost mereu reparat, completat, consolidat, după incendii sau cutremure. După 1775 s-a deschis o nouă intrare, dinspre Curtea Arsă, printr-un turn, care devine intrarea principală în incintă.

Pe la 1834 bisericii i s-a adăugat un pridvor cu 6 coloane din lemn. La 1838, a fost refăcută turla cea mare.

În mănăstire au funcţionat succesiv: un spital militar, o şcoală de mică Chirurgie şi Laboratorul de chimie, întemeiate de Carol Davila, o primărie de sector şi poliţie pe la 1877. Din 1920, biserica Mihai-Vodă este şi biserica destinată cavalerilor Ordinului “Mihai Viteazul”, fondat de Regele Ferdinand I.

Începând cu 1866,  ansamblul a fost sediul Arhivelor Statului. În acest scop s-au făcut ample lucrări de modernizare şi completare, în 1910 şi 1920, la care şi-au adus contribuţia arhitecţi renumiţi: N. Gabrielescu, Al. Băicoianu, Cristofi Cerchez, Petre Antonescu. 

Muzeului Arhivelor Statului a funcţionat pe latura sudică inaugurată în 1925. Clădirea muzeului era socotită printre primele construcţii civile realizate din beton armat.

După cutremurul din 1940, este renovată, iar ultima oară între 1954-1956. Cu prilejul cercetărilor arheologice din acei ani, s-a descoperit în incinta mănăstirii, o vatră sacră geto-dacică din sec. II î.Ch. şi aceasta distrusă în 1984. 

Biserica, este sub forma restaurată în 1935 de Comisia Monumentelor Istorice, prin grija arh. Emil Costescu. Atunci i s-au reconstituit: turla mare de peste naos, cele două turle mici de pe anexele altarului, după modelul unor biserici mai vechi. S-a refăcut pictura în stil neobizantin, de către pictorul Costin Petrescu, s-au restaurat faţadele, ce fuseseră acoperite cu un strat gros de tencuială.

Planul este trilobat (23 x 8-12 m), având altarul flancat de două încăperi dreptunghiulare, spaţioase, care înălţate până la cornişa întregului edificiu şi încoronate cu câte un turnuleţ, dau bisericii o înfăţişare cu totul deosebită. Faţadele din cărămidă aparentă sunt împărţite de un brâu median, în două registre cu firide rotunjite. Un frumos portal de la 1711, sculptat în piatră, decorează singular faţada de vest. Deasupra, într-o firidă se află  pictura icoanei hramului.

Lăcaşul păstrează Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, o părticică din Acoperământul Maicii Domnului, părţi de sfinte moaşte ale Sf. Nicolae, Sf. Teodora de la Sihla, Sf. Cuv. Parascheva şi mulţi alţii.

Translată în 1984 pe locul actual, biserica a fost apoi abandonată până în anul 1994, când parohia a fost luată în primire de părintele Iconom Stavrovor Adrian Beldeanu prin grija căruia s-a restaurat monumentul. Decoraţia interioară, s-a reînnoit de către pictorii restauratori Mihai şi Ştefania Stinghe. A fost pardosită cu marmoră datorită daniilor credincioşilor.

O împrejmuire a separat incinta bisericii de blocurile dimprejur, s-au plantat arbori şi flori.

Clopotniţa veche din sec. XVI aflată în partea de răsărit a incintei vechii mănăstiri, având turnul clopotelor rezidit probabil la 1838, a fost translată odată cu biserica şi se află acum înghesuită lângă altarul acesteia.

Arh. L.S.

Extras din: Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti Vol.1. 2005, Ed. Universalia